Conform Bisericii Ortodoxe Române, conform credinţelor populare şi religioase, moartea reprezintă despărţirea sufletului de trup. Din fericire, companiile de servicii funerare sunt acum atât de bine pregătite pentru a organiza în mod eficient şi că la carte o înmormântare, încât rudele defunctului nu trebuie să se ocupe de toate pregătirile, cumpărăturile şi de procedurile birocratice, rămânându-le mai mult timp să se reculeagă şi să îşi ia rămas bun aşa cum se cuvine.
Ce trebuie făcut la înmormântare?
Decesul unui creştin este un prilej de întristare. Familia este obligată că imediat după deces să anunţe preotul parohiei în care a avut loc decesul, solicitând toate informaţiile necesare. Este recomandat ca membrii familiei să apeleze la o companie de pompe funebre astfel încât să primească ajutor semnificativ în organizarea înmormântării şi nu numai. De la Biserică se pot solicita lumânări, tămâie, sfeşnic, toiag, cărbune, icoană, se va stabili cu preotul dată şi ora înmormântării.
De la compania de servicii funerare se vor obţine numeroase avantaje şi sprijin semnificativ pentru organizarea ritualului, pentru spălarea trupului defunctului, pentru obţinerea ajutorului de înmormântare, chiar şi pentru scrierea mesajului de condoleante pe coroana funerară.
Concret, reprezentanţii firmei de pompe funebre îi vor ajuta pe cei care sunt implicaţi în procesul de înmormântare nu numai cu informaţii, ci şi cu acţiuni concrete. Pentru a pregăti trupul defunctului, reprezentanţii companiilor de pompe funebre îl vor spăla, îl vor aşeza în poziţia corespunzătoare, cu mâinile pe piept, vor aşeza la căpătâi sfeşnicul cu lumânări şi vor recomanda să nu se aşeze bani de către rude şi cunoscuţi pe icoană sau pe trupul mortului.
Bunuri şi alimente necesare pentru slujba de înmormântare
Pentru slujba de înmormântare este necesară pregătirea unor bunuri şi preparate care vor fi oferite ca şi ofrandă. Familia celui decedat împreună cu reprezentanţii firmei de pompe funebre se vor ocupa de tot ceea ce înseamnă pregătiri de înmormântare, pregătind:
- prosoape şi lumânări care se împart în timpul înmormântării preotului şi dascălului, dar şi celorlalte persoane de faţă. Prosoapele pentru fețele bisericeşti trebuie să fie de culoare albă, de dimensiuni mari, iar lumânările se împart aprinse alături de prosoape şi batiste, simbolizând calea spre veşnicie a celui adormit;
- coliva, care reprezintă trupul persoanei decedate care a ieşit din pământ ca spicul de grâu, s-a întors în pământ şi aşteaptă o nouă şansă să o ia de la capăt în grădina Raiului;
- pâine şi colaci, care simbolizează viaţa veşnică ce urmează vieţii acesteia trecătoare;
- vin, care aminteşte de Sfânta Împărtăşanie şi se foloseşte pentru a stropi cu vin trupul defunctului;
- pachete cu alimente, de dulce sau de post, care vor fi împărţite celor prezenţi ca şi pomană;
- pomenirea propriu-zisă care se face cu alimente calde, în funcţie de dorinţele şi posibilităţile celor care le împart.