Italia a fost mult timp un obiect de fascinație pentru mulți datorită istoriei sale bogate, a culturii, artei, bucătăriei și a multor altele. De aceea, nu puţini sunt cei care, odată ce au vizitat-o cel puţin o dată, şi-au dorit mereu să revină aici.
Fiecare dintre noi suntem diferiţi dar, atunci când vine vorba despre ţări care ne-au rămas în suflet, majoritatea vom spune în cor: Italia. Această ţară unică deţine un mix fantastic de frumuseţe, libertate şi rafinament. Indiferent unde ai merge, fie că este vorba despre un city break în Milano, Roma, Veneţia, fie un sejur în Sicilia, farmecul Italiai şi, de asemenea, al italienilor, te va încânta.
Dacă şi pentru tine fascinaţia pentru Italia este încă vie, cu siguranţă te vei bucura de ideile de mai jos din care te poţi inspira pentru a aduce în viaţa şi în casa ta o bucată din această minunată ţară:
- Lămâia, imaginea emblematică pentru Italia
Până nu demult, oamenii asociau cel mai repede Italia cu pizza sau cu o porţie de paste. Însă, în ultimii ani, a apărut o nouă imagine care ne duce cu gândul la această minunată ţară. Este vorba despre lămâie. Acea imagine a lămâii coape, de un galben intens pe un fundal cu albastru, ne face pe toţi să visăm că suntem în Coasta Amalfi.
Găseşti astăzi în magazine atât de multe produse cu acest simbol, încât nici măcar nu trebuie să te străduieşti prea mult. Poţi avea feţe de perne, feţe de masă, farfurii, boluri, perdea de duş sau orice altceva ţi-ai putea dori cu această imagine. Dacă vrei să porţi o bucăţică din Italia cu tine mereu, poţi testa câteva parfumuri Xerjoff. Sigur vei găsi o variantă de parfum ale cărui note de vârf să fie citricele şi care să te ducă cu gândul la vacanţă la fiecare pas.
- Dieta mediteraneană, preferata italienilor
Deşi vorbim despre un popor care, per total, nu are probleme de greutate, când spui Italia te gândeşti automat şi la mâncare. Aceştia au feluri de mâncare alcătuite din ingrediente puţine, aparent simple, dar care sunt atât de bine alese, încât rezultatul este, de cele mai multe ori, memorabil. Fie că este vorba de paste, fie pizza sau un simplu fel de mâncare de legume, italienii iau în serios ora mesei și o tratează ca pe un adevărat eveniment.
Există o mulțime de discuții despre legendara dietă mediteraneană, care este populară în Italia și în zonele învecinate. Această dietă este caracterizată ca fiind bogată în fructe, legume, uleiuri de măsline și pește. UNESCO a desemnat produsele de bază clasice mediteraneene ca parte a „patrimoniului cultural imaterial al umanității”. O parte importantă a dietei este modul în care influențează și promovează interacțiunea socială și comunitară. În acest scop, cumpărarea de alimente din localuri deținute de localnici este felul în care poți obține o experienţă autentică.
- Nicio zi fără cafea
Italia are o tradiție bogată în ceea ce privește prepararea și consumul cafelei. Cultura italiană a cafelei este plină de mici ritualuri, reguli și așteptări. Cafeaua este o piatră de temelie culturală în această ţară şi, alături de paste, este unul dintre cele mai consumate produse. Amestecurile de cafea din Italia au devenit populare în întreaga lume, iar turiștii se îngrămădesc în cafenelele renumite la nivel local pentru a avea un cappuccino autentic.
Însă, atunci când vine vorba despre cafea, italienii privesc lucrurile cu foarte multă seriozitate. Fiecare zi începe bine atunci când savurezi aroma intensă a unui espresso sau chiar a unui ristretto.
Din fericire, este atât de uşor în zilele noastre să călătoreşti, încât poţi oricând să petreci un weekend în Italia. Pentru a o simţi cât mai aproape, te poţi inspira din cele trei idei prezentate mai sus, ce te vor duce imediat cu gândul la minunata peninsulă.
Sursa foto: Shutterstock