Încălzirea în pardoseală este unul din cele mai controversate subiecte în ceea ce priveşte cea mai bună modalitate de încălzire a apartamentului său a casei proprietarilor, care prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje. De fapt, fiecare mod de încălzire are şi avantaje şi dezavantaje, de aceea este important de pus în balanţă ce aduce în plus şi ce minusuri prezintă încălzirea prin intermediul unei centrale termice pe gaz, unei centrale electrice, dar şi pe combustibil solid, iar lista variantelor de încălzire este foarte bogată.
Încălzirea în pardoseala a început să devină tot mai populară şi în România, modelul fiind preluat din străinătate şi venind ca o alternativă la clasicul sistem de încălzire prin calorifere, precum şi o modalitate termică elegantă şi eficientă. Cel mai important avantaj pentru utilizatori este acela că, atunci când se dau jos din pat, mai ales în lunile răcoroase de toamnă târzie şi de iarnă, vor simţi căldura la picioare.
Ce este şi cum funcţionează încălzirea prin pardoseală?
Încălzirea prin pardoseala este reprezentat dintr-un sistem alcătuit din conducte cu apă caldă sau cu cabluri electrice aşezat la nivelul podelei, chiar deasupra șapei, cu rolul de a înlocui complet caloriferele. Mai mult decât atât, acest tip de încălzire asigura o încălzire uniformă a locuinţei, astfel încât căldura se propagă de sus în jos prin radiere, în timp ce caloriferele produc căldură prin convecţie.
Sistemul de încălzire prin pardoseală oferă siguranţă şi are numeroase avantaje, comparativ cu cea tradiţională, fiind disponibilă atât cu agent termic sau cu electricitate, ajutând la economisirea gazelor şi a energiei electrice. Concret, încălzirea prin pardoseala este de tip:
- tradiţional, alcătuită dintr-un circuit de ţevi prin care apa caldă circulă şi este încălzită cu ajutorul centralei termice, la o temperatură de 50 de grade C;
- modern, prin fire electrice subţiri şi uşor de manevrat, montate sub gresie sau sub podea, care poate fi folosită şi pe suprafeţe mici sau numai în anumite zone, fiind mai ieftină decât sistemul de încălzire cu agent termic.
Cât costă încălzirea în pardoseală? Este sau nu avantajoasă?
Încălzirea în pardoseala are un cost destul de mare al investiției, dar din punct de vedere al avantajelor pe termen lung, este o opţiune foarte bună. Costul depinde de suprafața care trebuie încălzită şi de tipul materialelor folosite, preţul ajungând până la 15 euro per metru pătrat, fără automatizare, iar cu automatizare, până la 20 euro per metru pătrat. Dacă se include şi manopera, preţul poate ajunge până la 40 de euro per metru pătrat.
Cele mai importante avantaje ale încălzirii prin pardoseala includ:
- un confort termic ridicat graţie distribuirii căldurii uniform pe toată suprafaţa;
- o mai mare libertate pentru amenajarea interioară graţie înlăturării necesităţii montării caloriferelor;
- încălzirea corpurilor întâlnite, apoi a aerului din cameră;
- posibilitatea reglării temperaturii în mod individual în fiecare cameră;
- reducerea cantităţii de praf şi prevenirea apariţiei mucegaiului;
- economie de spaţiu preţios în locuinţă.